În România se fură mult din magazine. Citeam că ”anual, din magazinele din toata tara, se fura haine si incaltaminte in valoare de 15-20 de milioane de euro”. Este o situație destul de tristă, dar nu pot să justific și să mă obișnuiesc cu atmosfera de asediu din magazine și hipermarket-uri, unde paznicii te ”scanează” cu superioritate, caserițele se ridică de pe scaun să se uite ostentativ la tine în căruciorul de cumpărături, senzorii defecți din porțile de la intrare care se declanșează fără motiv, etc. În anumite magazine simt că fiecare client este privit în primul rând ca un eventual hoț și după aceea drept un client.
Ieri într-un hipermarket am constatat o nouă metodă ”anti-fraudă”: sticlele de băutură mai scumpe de 50 lei nu mai sunt prezente la raft. În locul lor sunt expuse cartonașe cu poze. Dacă vrei să cumperi o sticlă de băutură trebuie să ridici un carton de la raft, să mergi la casă unde vei achita prețul, iar la final trebuie să te oprești la biroul informații să ridici sticla…
Poate că vor avea strălucita idee de a implementa această metodă la toate produsele mai scumpe de 50 lei. Mergi printre rafturi să aduni cartoane… Partea bună este că nu vei mai avea nevoie de cărucior pentru cumpăraturi…
4.5
Kaufland-ul face asta de cel putin cativa ani. Bauturile stau frumos la punctul info si ridici in drum spre iesire